Home » Lumea digitală » Tehnologia 5G va remodela în întregime viaţa la birou şi în afara sa – studiu

Tehnologia 5G va remodela în întregime viaţa la birou şi în afara sa – studiu

Tehnologia 5G va remodela în întregime viaţa la birou şi în afara sa – studiu
Publicat: 16.01.2020
În timp ce 3G a prezentat tehnologia mobilă şi 4G a adus în prim-plan aplicaţiile sale, tehnologia 5G va remodela viaţa la birou şi în afara sa în întregime, potrivit studiului Future of Telcos, realizat de către Mazars, companie specializată în audit, consultanţă financiară şi contabilitate.

Conform sursei citate, creşterea companiilor de telecomunicaţii din întreaga lume va fi afectată de capacitatea lor de a crea experienţe fără probleme pentru clienţi.

„Atunci când discutăm despre tehnologia mobilă şi marile sale succese, poate fi uşor să uităm cât am progresat şi, mai exact, ce anume face acest lucru posibil în continuare. Aparent, aproape peste noapte am trecut în epoca 5G, fără să recunoaştem ce promite o astfel de tranziţie. Spre deosebire de ceea ce sugerează numele său, 5G este mult mai mult decât o modificare incrementală faţă de tehnologiile anterioare de reţea. În timp ce 3G ne-a prezentat tehnologia mobilă şi 4G ne-a făcut confortabilă cu aplicaţiile sale, 5G vine să ne remodeleze viaţa în birou şi în afara sa aproape în întregime. De ce se întâmplă acest lucru? 5G permite transferurile de date cu viteză record, în timp ce latenţa scade – timpul necesar pentru ca tehnologia să fie stimulată şi să răspundă – la aproape zero. În consecinţă, dispozitivele aflate deja în mâinile noastre vor fi supraîncărcate pentru a răspunde tuturor cerinţelor noastre – gândiţi-vă la vehicule autonome şi case inteligente”, se notează în analiză, potrivit Mediafax.

Având în vedere piaţa românească, provocările tehnologice vor avea o influenţă semnificativă asupra modului în care operatorii locali îşi vor continua dezvoltarea afacerilor.

Introducerea reţelei 5G va creşte viteza de descărcare de la o medie de 89 de secunde/GB pentru tehnologia 4G şi 25 de secunde/GB pentru tehnologia 4G+ la numai 8 secunde/GB pentru noua tehnologie 5G, transmite sursa precizată.

„Capacitatea de a face faţă introducerii reţelei 5G pe piaţa de date mobile din România va avea un impact semnificativ asupra retenţiei clienţilor, dar şi a atragerii celor noi. Începând cu jumătatea anului 2019, cei mai importanţi operatori de pe piaţa românească au introdus deja infrastructura necesară 5G. Pentru moment, Orange are cea mai extinsă reţea care acoperă oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi cu infrastructura mobilă 5G. Unul dintre principalele avantaje ale adoptării tehnologiei 5G este reducerea semnificativă a costurilor care, la rândul său, ar putea duce la creşterea marjelor de profit.”, a declarat Ella Chilea, Partener, Audit & Assurance Services, Mazars România, citată în analiză.

Potrivit acesteia, tot mai multe industrii reacţionează la oportunităţile generate de 5G în diferite moduri. În lumea finanţelor, companiile se întrec să opereze pe prima linie de inovare, în speranţa de a câştiga loialitatea clienţilor prin servicii noi şi îmbunătăţite.

În Marea Britanie, autorităţile de reglementare sunt deja puse în temă, iar băncile cooperează cu fintech-uri pentru a favoriza şi introduce inovaţia pe piaţă.

În România, principalii operatori de telecomunicaţii se confruntă cu creşterea costurilor de reglementare sub forma unor taxe parafiscale crescute. De exemplu, unele modificări legislative au crescut taxa de monitorizare plătibilă către autoritatea de reglementare a pieţei de telecomunicaţii la un nivel maximum de 3% din cifra de afaceri realizată de companiile din industrie (ulterior, a scăzut cu 2% în 2019).

„Acest lucru ar fi avut un impact uriaş asupra profitabilităţii acestor companii, deoarece majoritatea trebuie să facă faţă reducerii marjelor nete mici (de exemplu: 4% marja de profit în 2018, comparativ cu 6% în 2017 şi 8% în 2016 pentru unele dintre ele). Unele dintre explicaţiile pentru această scădere includ competiţia semnificativă de pe piaţă, care a dus, de-a lungul timpului, la scăderea taxelor percepute şi la creşterea costului forţei de muncă în România.”, a mai afirmat Ella Chilea.

Concurenţa companiilor de telecomunicaţii pe piaţa românească este încă foarte puternică şi tot mai există suficient spaţiu pentru a creşte activitatea unui operator de telecomunicaţii.

Conform ANCOM (Autoritatea Naţională de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii), rata de penetrare a internetului în România a fost de doar 60% la nivel de ţară în 2018, cu discrepanţe semnificative între mediul urban şi cel rural (72% vs. 44%).

În raportul Future of Telcos, Mazars a conturat patru avantaje care există deja în sfera companiilor de telecomunicaţii:

1. Identificarea directă a clientului – Numărul de telefon este un avantaj excelent în acest scop, unic, scurt şi care poate fi memorat, dar trebuie să luăm în considerare şi dispoziţiile legale ale GDPR;

2. Recomandări inteligente – Pe măsură ce 5G întalneşte IoT, big data şi AI, există mai multe oportunităţi de a oferi sfaturi relevante şi în timp real clienţilor. Un smartphone ar putea să-i amintească clientului că are un cupon pentru următoarea achiziţie sau un algoritm ar putea să-i sugereze să economisească bani atunci când situaţia financiară îi permite acest lucru;

3. Tranzacţii invizibile – o experienţă de cumpărături în care tehnologia dedicată procesului de vânzare recunoaşte şi poate accesa datele necesare, însemnând că o persoană nu va mai avea nevoie de portofel. Unii retaileri testează deja o astfel de tehnologie;

4. Recompensă şi loialitate – Nimeni nu vrea să gestioneze zeci de carduri de fidelitate în portofelul lor fizic, dar clienţii care au o relaţie de lungă durată vor dori să fie trataţi diferit faţă de cei veniţi pentru prima dată. Digitalizarea programelor de loializare va conduce la recompense şi va creşte fidelitatea brandului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase